In ritm de melc, cum ne-a obisnuit pe partea de mobile (nu mai zicem de online), Microsoft a lansat in sfarsit aplicatia de SkyDrive pentru Android.
Pentru cei care nu stiu, SkyDrive este numele serviciului de stocare online oferit de Microsoft. Initial oferea 25 GB, dupa care s-au calicit si au restrans oferta de la doar 7 GB. Acum, daca vrei sa ajungi la 27 GB, trebuie sa platesti 10 dolari pe an.
Revenind la aplicatie, SkyDrive pentru Android nu ne-a impresionat nici ca interfata, nici ca facilitati. Se incadreaza in liniile definite din interfata Metro (nume pe care cei de la Microsoft nu-l va mai folosi odata cu lansarea Windows 8 din considerente de copyright).
Evident ca primul pas este logarea in cont. Odata logat, vei gasi toate directoarele si fisierele stocate pe SkyDrive. Aplicatia ofera functii elemtare de gestionare a continutului stocat precum upload-ul si stergerea fisierelor sau crearea de noi foldere.
Fisierele stocate, in functie de formatul lor, pot fi vizualizate chiar in cadrul aplicatiei sau deschise cu programul asociat. De exemplu, imaginile le poti vedea chiar in aplicatie, existand un viewer dedicat, in timp ce documentele se vor deschide cu aplicatia asociata, gen ThinkFree Office, aplicatie preinstalata pe telefoanele Samsung.
De mentionat ca se pot urca fisiere si din alte aplicatii, folosind meniul Share.
Cam la asta se rezuma functionalitatea aplicatiei SkyDrive pentru Android: accesarea, gestionarea si upload-ul fisierelor pe serverele Microsoft. Si acum raspunsul la intrebarea: se poate bate cu Dropbox? Da si nu. Mai mult nu.
Prin prisma spatiului oferit, 7 GB pentru SkyDrive si 2 GB pentru Dropbox s-ar putea spune ca da. Insa, in cazul Dropbox, exista numeroase cai prin care poti extinde acel spatiu, fara sa platesti. Poti ajunge si la mai mult de 20 GB.
Prin prisma functionalitatii, aplicatia Dropbox, desi are lacunele ei, este net superioara SkyDrive. Fie si doar prin prisma extrem de utilei functii de sincronizare automate a fotografiilor facute cu camera foto (cea mai comoda metoda de transferare a pozelor pe calculator). Sau doar daca ne gandim la accesul offline pe care il faciliteaza pentru fisierele marcate ca favorite.
In concluzie, asa cum am decretat si cand am testat aplicatia Google Drive, Dropbox ramane, cel putin pentru noi, cea mai buna solutie de stocare online cu sincronizare atat pe desktop, cat si pe dispozitivele mobile. Asta nu inseamna ca nu va recomandam sa incercati SkyDrive pentru Android si sa va convingeti singuri.